Late comeback

După o pauză foarte lungă mi-am făcut timp să mai scriu cîte ceva. Acum o lună am avut un acident stupid în parc. Mă plimbam cu copilul și cu soțul meu cand o mașinuță electrică în care erau două femei și o fetiță m-a lovit de la spate, strivindu-mi glezna de bordura stupid de înaltă. De altfel stupid e cuvîntul care caracterizează întreaga întîmplare. Stupid e faptul că zona în care se plimbau mașinuțele nu era împrejmuită, la fel de stupid e faptul că la volan era o tînără care a accelerat înainte de impact, și cel mai ciudat mi se pare faptul că poți fi accidentat în parc, de o mașinuță pentru copii. Rezultatul a constat în două fracturi, la peroneu și respectiv la maleolă, strivirea țesuturilor de la gleznă și...aproape o lună de chin. Spital, operații, exerciții dureroase. Urmează și fizioterapie, însă măcar după o lună pot să pun piciorul în pămînt și să fac cîțiva pași.
Big deal! Mare brînză...ar spune probabil persoanele din mașinuță, care dealtfel s-au făcut nevăzute dupa incident. Puțin repaus și gata...
Important e că am trecut peste asta, chiar dacă nu pot încă să merg bine.
Am cunoscut o fată de 15 ani în spital, își agățase degetul inelar de la mîna dreaptă într-un gard cu ajutorul unui inel mai ascuțit. Rămăsese doar cu scheletul degetului, așa că medicii i-au propus să-i pună degetul la păstrare învelit în piele de pe abdomen. Cu degetul în buzunar, cum rîdeau de ea asistentele. După trei săptămîni se presupune că s-ar fi depus carne pe scheletul degetului, urma o operație de extragere a degetului și de refacere a porțiunii de pe abdomen, apoi altă operație de modelare a degetului și apoi o alta pentru a o face sa și simtă cu acel deget. Fracturile mele si pielea strivită erau floare la ureche.
În cateva zile de stat în spital micuța răsfățată de 15 ani, obișnuită să fie în centrul atenției, printre prietene și prieteni, să comande și să bată din picior, s-a transformat într-o domnișoară resemnată și cu picioarele pe pămînt. Era foarte greu să fie dependentă de alții pentru îndeplinirea celor mai simple lucruri. Pînă la urmă ne-am împrietenit și am reușit să mai uităm de durere și să ne ajutăm una pe alta. Nu-i venea să creadă că am 30 de ani. Practic, mama ei era cu 3 ani mai mare decît mine. M-am simțit ca în tabără, cu mîncare la cazan, cu povești ca-ntre fete, cu glume și muzică...Era specialistă în telefoane mobile și mi-a arătat imediat cum să copii muzică sau poze prin bluetooth (habar nu aveam cîte poate face telefonul meu!), am făcut schimb de melodii cu ea și am încercat s-o dezvăț de ascultat manele. Am citit 3 cărți într-o săptămînă și i-am trezit și ei interesul pentru ele. Am rămas șocată cînd am auzit-o citind. Nepoata mea citea mai cursiv în clasa a 2-a. Mica mea nouă prietenă s-a rușinat foarte tare de reacția mea total lipsită de diplomație și mi-a spus că luase 6 la teza de limba romană. (Era oarecum mîndră de acest lucru). Acidentul ei se petrecuse imediat după teza de matematică, și era clar că urma să piardă ultima teză care i-ar fi dat dreptul sa se înscrie în clasa a noua. Nu o prea îngrijora acest lucru, dealtfel era mult mai preocupată de iubitul ei, un băiat care o vizita des, cu 8 ani mai mare decît ea. Foarte simpatic, politicos, glumeț. După două săptămîni i-a spus că nu suportă să nu fie împreună și că s-a împăcat cu fosta prietenă. Probabil că acest lucru a avut un impact considerabil asupra fetei, pentru că în trei zile a învățat pentru ultima teză pe care o pierduse, a vorbit cu directorul școlii și l-a convins să vină la spital să dea teza cu ea. A luat 8, era în culmea fericirii cînd mi-a spus. M-am bucurat foarte mult pentru ea, și sper să ținem legătura chiar dacă nu ne mai vedem.